Deputatul PPU (s-l) de Suceava, afiliat grupului PSD, Vlad Popescu Piedone, a reușit să obțină introducerea medicamentului Favipiravir în farmacii. Vlad Popescu Piedone a declarat că la doar o zi după ce a depus o întrebare legată de medicamentul Favipiravir, Ministerul Sănătății a ieșit cu un comunicat de presă prin care a precizat că acest medicament ar putea să fie introdus gratuit în farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor.

„Această decizie mă bucură foarte tare, pentru că astfel am reușit să obligăm autoritățile incompetente de la noi să facă ceva pentru bolnavii de Covid-19, care suferă de forme ușoare și medii. Era oare nevoie de o presiune publică astfel încât bolnavii de Covid-19 să primească o a doua șansă?

Nu este normal, ca în mijlocul unei pandemii, Guvernul să aștepte să moară un număr tot mai mare de români ca să poată include pe lista medicamentelor gratuite Favipiravir. Vi se pare normal ca voi să vă gândiți la un congres, când oamenii aveau nevoie imediată de această nouă șansă la viață?”, a declarat Popescu Piedone.

El a spus că din acest motiv se declară, în mod public, revoltat de această atitudine de nepăsare și de neprofesionalism din partea Guvernului Cîțu. Deputatul sucevean crede că actualul premier Florin Cîțu ar fi bine să înceapă să guverneze în interesele României și mai puțin în interesele acestuia sau ale grupurilor pe care le reprezintă.

„E ușor să declari zilnic la televizor că pandemia este ținută sub control, dar în realitatea oamenii mor așteptând un pat liber la ATI sau pentru că Favipiravir nu se găseşte în farmacii.

Cât ar mai trebui, domnule Florin Vasile Cîțu, să vă mai tragem de mânecă astfel încât să înțelegeți și dumneavoastră că România este într-o pandemie, iar Guvernul trebuie să ofere cele mai bune soluții pentru toată lumea?”, a încheiat Vlad Popescu Piedone.