Unul dintre cei doi inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava care au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, a ales să își încheie socotelile cu viața. Aflat la domiciliul din Călinești Cuparencu, din comuna Șerbăuți, Alexandru Rebenciuc a fost găsit spânzurat joi la orele prânzului de soție, care a cerut unei vecine să sune la 112. În aceste condiții, procesul penal în ceea ce-l privește pe Rebenciuc s-a încheiat înainte de a începe. Nu se cunosc exact motivele pentru care inspectorul ANAF a recurs la acest gest, dar se pare că nu a suportat presiunea anchetei în care a fost pus sub acuzare de procurorii DNA. Alexandru Rebenciuc a fost în arest la domiciliu până pe 26 septembrie și urma să răspundă pentru acuzațiile de luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, respectiv abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Cealaltă persoană trimisă în judecată în acest dosar este Alexandra Evelina Volf. Ea va fi judecată în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
”În perioada 12 mai 2021 - 30 iunie 2021, inculpatul Rebenciuc Alexandru ar fi pretins pentru sine și pentru colaboratoarea sa, inculpata Volf Alexandra Evelina, diferite sume de bani de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu-l penaliza pentru neregulile constatate cu ocazia efectuării, de către cei doi inspectori, a unor controale. În contextul menționat mai sus, pentru a favoriza societatea comercială, cei doi inculpați ar fi inserat în cuprinsul proceselor verbale mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu au sesizat organele competente, consecința fiind diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate statului de către societatea comercială controlată. Acționând în această manieră a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 lei, reprezentând obligațiile fiscale ce ar fi trebuit calculate și impuse societății controlate, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru <ajutorul>oferit omului de afaceri, inculpatul Rebenciuc Alexandru ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 1.500 euro”, se menționa într-un comunicat al DNA.

Anchetatorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.