Două femei au ajuns la spital după ce un șofer nu a văzut indicatorul ”Stop” și nu a acordat prioritate la intersecția a două drumuri județene, la intrarea în comuna Mitocu Dragomirnei, dinspre Suceava. Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 11.00.

Din cercetările poliției rezultă că un șofer din comuna Scânteia, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism marca Toyota, pe DJ 208D, pe direcția Mitocaș-Suceava, ajuns la intersecția cu DJ 208U, nu a oprit la indicatorul care îl obliga să se oprească și să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul Mercedes Benz, condus regulamentar de o femeie pe direcția Suceava-Mitocu Dragomirnei.

Pompierii militari ajunși la fața locului au constatat că au nevoie de îngrijiri medicale cele două femei din Mercedes, respectiv șoferița și pasagera din dreapta.

Cele două au fost transportate la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticate cu contuzii toraco-abdominale (ambele) și contuzie la genunchi (conducătoarea auto). La ambele s-a constatat că nu este vorba de leziuni grave.

Polițiștii i-au verificat cu etilotestul pe ambii conducători auto, rezultând că nu erau băuți.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.