Jandarmeria Suceava a anunțat că a luat primele măsuri de sancționare după protestul de sâmbătă de la Rădăuți, care a degenerat la un moment dat în acte de violență. Jandarmii susțin că unul dintre protestatari s-a urcat pe o mașină, nu a vrut să coboare, iar în timp ce doi jandarmi au intervenit pentru a-l da jos, un alt protestatar a aruncat o petardă, creând o busculadă. Jandarmii au folosit și ei spray iritant lacrimogen, pentru a dispersa mulțimea. 

„Jandarmii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de  6.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de ordine publică și au întocmit față de două persoane actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și opunerea prin violență față de forțele de ordine. Se fac în continuare verificări pentru identificarea persoanelor care au participat la aceste manifestații și luarea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. 

Jandarmii au mai transmis că la protestul de duminică protestatarii au înțeles să respecte normele de conviețuire socială, au dat dovadă de responsabilitate și respect față de lege.

„Recomandăm persoanelor care aleg să participe la adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecție, să adopte un comportament pașnic și civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de grupurile de persoane care tulbură ordinea publică sau care incită la violență și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi despre prezența în zonă a unor astfel de persoane.

Jandarmeria Suceava asigură, fără discriminare, protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic”, se mai arată în comunicatul instituției.

De remarcat că deși jandarmii suceveni îndeamnă la portul măștii de protecție, cei mai mulți dintre ei nu aveau mască în timp ce interveneau sâmbătă, în mulțime.