Consilierul județean PSD Larisa Blanari spune că există cel puțin 10 motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie să plece. Învestit pe 6 decembrie 2020, în ciuda faptului că PSD a fost partidul care a câștigat alegerile, Guvernul Cîțu poate fi considerat cel mai slab din istoria post-decembristă a României. ”Acest Guvern a avut ca politică de stat sărăcirea și îndatorarea populației, creșterea prețurilor, decredibilizarea autorității statului, distrugerea sistemului de educație, ignorarea antreprenorilor români, disprețul față de fondurile europene, tăierile de venituri și proasta gestionare a crizei pandemice. Insolența cu care s-a raportat la oameni și la țară aruncă acest Guvern în categoria <junk> și nicidecum în categoria <wow> sau <fantastic>. Zece luni de guvernare Cîțu se remarcă prin efecte dramatice pentru viața românilor și au condus economia spre prăpastie cu o viteză uluitoare”, a arătat Larisa Blanari.
Iată și decalogul întocmit de consilierul județean PSD Suceava la adresa Guvernului Cîțu:
1. Prețurile au explodat în timp ce veniturile au fost înghețate. Facturile la energie s-au dublat, alimentele de bază au ajuns la prețuri de lux, medicamentele esențiale sunt în veșnice proceduri de achiziție, iar îngrijirea bolnavilor cronici a fost abandonată de la vârf.
2. Cursul Euro a explodat, ratele la bănci cresc, iar autoritățile asistă cu indiferență la suferința oamenilor.
3. Banii publici au fost direcționați discreționar către administrațiile ce au culoarea guvernării, neglijând cu bună-știință aproape jumătate din comunitățile locale din România.
4. Țara a fost îndatorată într-un ritm fără precedent în istoria capitalistă a României, până la limita în care, fără plata accelerată a datoriilor externe, vor trebui înghețate veniturile și mutilate investițiile. Asta după ce România avea a patra cea mai mică datorie guvernamentală netă din UE, de 34,6% în PIB, în condițiile în care PSD a lăsat și o rezervă financiară în Trezorerie de 5,2 miliarde euro.
5. HORECA a fost hăituită de măsuri fără cap și fără coadă, restaurantele s-au închis și s-au deschis după bunul plac al decidenților, tichetele de vacanță, o adevărată gură de aer pentru industria ospitalității, au fost eliminate.
6. Elevii mari și mici au fost trimiși peste noapte să învețe ”în online”, mulți dintre ei fără abilități digitale, fără tablete sau laptopuri și fără a fi supravegheați de un adult. Educația a fost dusă în zodia improvizației, atât pentru profesori, cât și pentru elevi și părinți.
7. S-a uitat de existența fondurilor europene de coeziune din cadrul financiar multianual 2014-2020 și 2021-2027, specialiștii de dreapta fiind preocupați de elaborarea unui Plan Național de Redresare și Reziliență care să fie compatibil cu interesele de partid și să îndatoreze suplimentar țara prin împrumuturi.
8. Sistemul sanitar s-a aflat în haos permanent, fără proceduri, fără materiale sanitare suficiente, fără medicamente, fără investiții suplimentare și fără recompensarea adecvată a personalului medical și auxiliar.
9. Programele de susținere a agriculturii au fost fie anulate, fie puternic subfinanțate. Destinul agriculturii a stat în mâna unor conducători incapabili să conceapă și să aplice noi programe de sprijin pentru agricultură.
10. Campania de imunizare a populației și-a atins abia jumătate din țintele inițiale din cauza lipsei de credibilitate a guvernanților.
Comentarii