Pompierii alpiniști au intervenit pentru a salva trei bărbați care au căzut într-o râpă adâncă de cinci metri. Operațiunea de salvare a avut loc sâmbătă seară, în zona unei punți pietonale care traversează râul Suceava în zona localității Lisaura. La un moment dat a avut loc o rupere de mal, iar cele trei persoane au fost prinse chiar în acel loc și au căzut în râpă. Rămași blocați în acea groapă, bărbații au sunat la 112 după ajutor. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au trimis o autospecială de descarcerare, o autospecială cu echipaj de pompieri alpiniști și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unei ambulanțe SAJ. Pompierii au coborât la cei trei bărbați blocați, iar după o scurtă evaluare medicală i-au adus în siguranță. La o primă examinare, unul din bărbați părea să aibă un traumatism cranio-cerebral (TCC), motiv pentru care a fost transportat la spital, la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru a fi examinat mai atent.
Comentarii