Frumusețea picturilor de la catedrala “Nașterea Domnului”, de pe Mărășești, va fi unul dintre elementele de atracție turistică ale municipiului Suceava, consideră primarul Ion Lungu, care vrea să includă acest momunent de arhitectură în Strategia de turism a orașului.
“Am vizionat lucrările de pictură la Catedrala Nașterea Domnului din Suceava, având în vedere că municipalitatea este unul din principalii finanțatori ai acestei lucrări.
Am urcat împreună cu preotul paroh Petrică Argatu până la ultima cotă în turn, acolo unde s-a pictat în acest an.
Sunt lucrări de pictură de o calitate excepțională, de o tehnică deosebită. Chipurile Mântuitorului și ale Maicii Domnului parcă te privesc din orice unghi te afli.
Vom continua să sprijinim lucrările de pictură la Catedrală, care este și un monument de arhitectură deosebit și dorim să-l includem ca destinație în Strategia de turism a orașului, ținând cont și de faptul că de la ultimul nivel se vede o panoramă deosebită asupra orașului”, a spus Ion Lungu.
Lucrările de pictură în tehnică fresco din interiorul Catedralei „Nașterea Domnului”, din Suceava, a doua ca mărime ca mărime din țară, au fost demarate în 2018, cu fonduri de la bugetul local al municipiului.
Dimensiunile Catedralei Sucevei, începută în 1991, sunt impunătoare: aproximativ 70 de metri lungime, 20 de metri lățime și 80 de metri înălțime. Construcția are trei turle de formă octogonală, în vârful fiecăreia dintre ele existând câte o cruce masivă din inox aurit, de dimensiuni cuprinse între 4 și 6 metri.
Turla principală, dispusă deasupra naosului și având montată o cruce de 6 metri, are înălțimea de 82 de metri, plasând Catedrala Arhiepiscopală din Suceava în primele zece cele mai înalte lăcașuri ortodoxe din lume și pe locul al treilea între cele mai înalte catedrale ortodoxe românești, după Catedrala Mântuirii Neamului Românesc (127,5 metri) și Catedrala Mitropolitană din Timișoara (90,5 metri).
Comentarii