Timp de o lună, în intervalul 24 septembrie - 22 octombrie, polițiștii rutieri au mers în stradă pentru a le explica șoferilor o serie de cauze care au făcut din județul Suceava campion la accidente rutiere grave. Șoferii au fost informați despre riscurile la care se expun prin viteza excesivă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, faptul că nu poartă centura de siguranță, folosirea telefonului mobil la volan, neutilizarea unui sistem de siguranță pentru copii și pericolele utilizării căștilor audio de către pietoni.

”Recomandările au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv (broșuri și flayere), pe care polițiștii le-au distribuit participanților la trafic. De asemenea, au fost distribuite în unitățile de învățământ afișe cu recomandări preventive, întrucât se dorește conștientizarea necesității formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Acțiunea este parte integrantă a unui plan derulat la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române în cadrul proiectului ,,Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Prin intermediul proiectului sunt derulate și 6 campanii naționale de informare și vor fi achiziționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și o caravană educațională.

Trebuie amintit că în primele 9 luni ale anului 2021, pe drumurile publice din județul Suceava 62 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 89 au fost rănite grav.