Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, un individ care, ajuns la vârsta de 60 de ani, se află la a doua faptă de omor. Alexa Copiciac, din Frasin, va fi judecat pentru omor calificat, victimă fiind concubina sa. Pe fond de consum de alcool, individul a bătut-o și apoi a sugrumat-o. În trecut, bărbatul a fost condamnat pentru că și-a ucis tatăl, tot în bătaie. Pentru primul omor, bărbatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Procurorii care au făcut ancheta au transmis că inculpatul a avut în trecut o relaţie de concubinaj cu victima, ambii obişnuind să consume băuturi alcoolice, băutură pe care inculpatul o prepara la locuinţa sa, unde avea amenajată o instalaţie artizanală pentru ţuică. Cei doi s-au despărțit la un moment dat, însă din cercetări a rezultat că femeia îl mai vizita la domiciliu.
Așa s-a întâmplat și în după-amiază zilei de 23 octombrie 2021, când victima a mers la domiciliul bărbatului, unde au băut împreună.
Cel mai probabil, acesta a devenit violent când femeia l-a refuzat la o partidă de sex, a rezultat din cercetări.
„Actele de violenţă au constat în lovituri de pumni şi picioare la nivelul întregului corp, inclusiv în zona feţei şi a capului, victima fiind lipsită de apărare şi aflată în stare de ebrietate nu a putut să se apere ori să îşi salveze viaţa. În cele din urmă, inculpatul a sugrumat-o cu mâinile de gât, provocându-i astfel decesul”, au descris procurorii oribila faptă.
Din anchetă rezultă că autorul s-a culcat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar a doua zi a îmbrăcat cadavrul victimei și s-a dus prin vecini, anunțând că femeia a murit în locuința sa. Femeia avea urme vizibile de violență pe față și mâini, astfel că omorul nu avea cum să fie ascuns.
Ancheta a fost instrumentată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale.
Procesul în care bărbatul în vârstă de 60 de ani va fi judecat pentru omor calificat se va judeca, în prima sa fază, la Tribunalul Suceava.
”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Comentarii