Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunțat că schema de ajutor de stat pentru domeniul HoReCa ar putea fi reluată în 2022 pentru afacerile afectate în acest an de pandemia de Covid. „Ca element de noutate, în discuţiile pe care le-am avut cu antreprenorii din domeniul turismului, mi-a fost semnalat faptul că industria a fost afectată şi în acest an, prin măsurile de restricţie impuse de evoluţia pandemiei. Este motivul pentru care luăm în considerare ca în 2022 să demarăm o a doua etapă a schemei de ajutor HoReCa. În prezent analizăm oportunitatea, dar ipoteza de lucru este foarte probabilă. Sunt șanse mari. Totuși, nu mi-aș dori să avansez certitudini, însă, repet, o avem în vedere pentru a doua jumătate a anului viitor, în funcţie şi de posibilităţile bugetului”, a spus Constantin-Daniel Cadariu.
El a adăugat că în ceea ce privește situația curentă a schemei de ajutor de stat HoReCa, din 14 decembrie a început transmiterea acordurilor de plată în cadrul aplicației electronice de înscriere. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a precizat că pentru creditele bugetare disponibile în acest moment, în valoare de un miliard lei, s-a aplicat prorata în procent de 46,87% din sumele contractate, iar plățile vor fi efectuate în conturile beneficiarilor din data de 20 decembrie 2021.
Constantin Daniel Cadariu a amintit că schema HoReCa a fost lansată în acest an pentru a despăgubi întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19, printr-un ajutor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din diferența dintre cifra de afaceri obținută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. De precizat că prima etapă, cea a înscrierilor, a început pe data de 29 iunie.
Comentarii