Bogdan Mircea Hariton, consilier juridic la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, s-a stins din viață vineri dimineață, la numai 44 de ani. Lucra în această instituție de aproape 20 de ani, iar pentru o scurtă perioadă a fost și secretar al comunei Moara.
Minte sclipitoare, a absolvit Colegiul Național ”Petru Rareș”, iar mai apoi a urmat cursurile Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, dar și ale Universității ”Mihail Kogălniceanu” Iași. ”Cu profundă tristețe ne despărțim de colegul nostru și prietenul nostru Bogdan Mircea Hariton, în vârstă de doar 44 de ani, consilier juridic în cadrul Serviciului Urgențe, care a plecat dintre noi mult prea curând, după o grea suferință. Conducerea și colegii din cadrul DGASPC Suceava suntem alături și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate”, este mesajul transmis de colegii de serviciu.
Conferențiarul universitar Radu Bruja, de la USV Suceava, a mărturisit că speră ca excursiile pe care le-au făcut împreună să îl ghideze pe lumea cealaltă pe bunul său prieten Bogdan, care a plecat prea repede la ceruri. Trupul neînsuflețit va fi depus sâmbătă la Cimitirul Pacea Nou, iar înmormântarea va avea loc duminică, 19 decembrie, de la ora 14.00.
Comentarii