Polițiștii rutieri care erau de serviciu duminică noapte în municipiul Suceava au fost sesizați, în jurul orei 22.40, despre faptul că șoferul unui autoturism Ford Focus, cu numere de Germania, care circulă de la Dărmănești spre Suceava se deplasează haotic, punând în pericol traficul rutier.

Autoturismul a fost reperat de polițiști în zona centrală a municipiului Suceava, pe sensul de deplasare spre Policlinica Suceava. Polițiștii au plecat în urmărire, șoferul continuându-și deplasarea, intrând atât pe sensul de mers cu acces interzis de pe strada Mărășești, cât și pe sensul de mers cu acces interzis de pe strada Mihai Viteazul.

Bărbatul de la volan a oprit totuși mașina relativ repede, în stația de autobuz de la Policlinică. La volan a fost identificat un bărbat din municipiul Rădăuți, care mirosea a alcool. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea concentrația de 0,83 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus de polițiști la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante privind săvârșirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.