În urma unui proces de evaluare periodică externă, parcurs de-a lungul anului trecut, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a întrunit condițiile de confirmare ca Instituție Organizatoare a Studiilor Universitare de Doctorat (IOSUD) și pentru acreditarea domeniilor de doctorat. Evaluarea externă făcută a reconfirmat dinamica ascendentă înregistrată de către USV în ultimii ani, precum și impulsionarea efortului de dezvoltare a resursei umane înalt calificate și a infrastructurii de cercetare aferente.

Vizita comisiilor de evaluare externă s-a desfășurat în perioada 2-8 septembrie 2021 și a cuprins în jur de 100 de întâlniri. Acestea au fost organizate atât on-site, cât și on-line cu studenți, cadre didactice, conducători de doctorat, directori de laboratoare de cercetare, angajatori, foști doctoranzi ai USV, reprezentanți ai conducerii USV, membri ai Comisiei de etică din cadrul universității și ai Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității din cadrul USV. Cu prilejul vizitării laboratoarelor și a centrelor de cercetare, precum și a spațiilor didactice și de cercetare aferente activității doctorale, comisiile de experți evaluatori au constatat modul de îndeplinire a criteriilor, standardelor și indicatorilor de performanță. La finalul amplului proces de evaluare, Consiliul ARACIS a decis menținerea acreditării pentru IOSUD-USV și pentru toate cele 14 domenii de doctorat.

În cadrul acestora au fost acreditate 8 domenii din cadrul Școlii Doctorale de Științe Aplicate și Inginerești (Calculatoare şi tehnologia informaţiei, Geografie, Ingineria produselor alimentare, Inginerie electrică, Inginerie electronică, Telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale, Inginerie industrială, Inginerie mecanică și Silvicultură) și 6 domenii din cadrul Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane (Administrarea afacerilor, Contabilitate, Economie, Filologie, Filosofie și Istorie).

Aceste domenii acoperă marea majoritate a programelor de studiu din cadrul USV, la nivel de licență și masterat, aspect care oferă fiecărui student, actual sau potențial, șansa de a parcurge un program complet de studii superioare, care să-i asigure garanția accesului spre un loc de muncă din domeniile enumerate. Această acreditare a celor 14 domenii de doctorat nu poate decât să confirme calitatea programului de studii doctorale al universității sucevene și să ofere oportunități celor care visează la o carieră în domeniul cercetării sau în cel al învățământului superior.