Un val de aer polar va aduce temperaturi de până la -18 grade Celsius, începând de marți noapte și până joi seara, inclusiv, conform avertizărilor emise de meteorologi.

Conform informării emise marți de Administrația Națională de Meteorologie, urmează vreme deosebit de rece și ger dimineața și noaptea, cu intensificări ale vântului, în intervalul 11 ianuarie, ora 20.00 – 13 ianuarie, ora 18 .00.

Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, la început în nord-vest și centru, unde minimele vor fi de -15...-10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a țării, astfel că valorile minime se vor situa, în general, între -18 și -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.
Vântul va mai avea intensificări în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50...55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marți spre miercuri (11/12 ianuarie) și pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare și restrângere ca arie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile.