Munții Călimani sunt reprezentați prin câteva păsări și animale într-o emisiune de mărci poștale a Romfilatelia dedicată parcurilor naționale din România. În cele patru mărci poștale, care vor fi lansate în ziua de miercuri, 12 ianuarie, vor fi prezentate componente ale faunei zonei, respectiv vânturelul roșu, râsul, cerbul și jderul de copac. Potrivit unui comunicat remis de reprezentanții Romfilatelia, emisiunea filatelică este formată din patru timbre, patru minicoli, două plicuri prima zi și o mapă filatelică specială iar acestea vor fi disponibile în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/.

Parcul Național Călimanieste situat pe teritoriile administrative aparținând județelor Suceava, Mureș, Harghita și Bistrița- Năsăud.

”Prima propunere de instituire ca parc național s-a înregistrat în anul 1975, iar declararea ca arie protejată a fost legiferată în anul 2000. Parcul Călimani reunește o zonă montană cu forme de relief diversificate: vârfuri, abrupturi stâncoase, chei, văi, doline, măguri, ponoare, poiene, cu suprafețe naturale acoperite cu păduri, pășuni și pajiști. Cu această ocazie, Romfilatelia vă invită în lumea minunată a timbrelor românești într-o călătorie în zona munților și a parcului național Călimani pentru a putea admira fauna specială specifică acestei zone.Romfilatelia mulțumește reprezentanților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Parcului Național Călimani și Muzeului Național de Istorie Naturală <Grigore Antipa> din București, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale”, se arată în comunicatul de presă al Romfilatelia.