Un fost director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, originar din Vatra Dornei, s-a stins la vârsta de 69 de ani. Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a instituției, acolo unde se menționează că inginerul Radu Judele a fost director regional al instituției în perioada 1997-2001. Acesta s-a născut la 17 noiembrie 1953, la Vatra Dornei, iar ulterior a absolvit Facultatea de Construcții, secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Institutului Politehnic Iași (1977). S-a alăturat colectivului DRDP Iași – Secția Drumuri Naționale Botoșani imediat după absolvire, la 1 august 1977, iar în 1986 a fost avansat în funcția de inginer-șef al aceleiași structuri.

A fost transferat la AND București la 15 ianuarie 1994, ca șef serviciu Investiții, după care, la 1 octombrie 1997, a fost numit director al DRDP Iași, funcție pe care a ocupat-o până la 1 martie 2001, când a făcut pasul spre mediul privat.

”De numele inginerului Radu Judele la conducerea DRDP Iași se leagă o serie de investiții importante în infrastructura rutieră regională, menționând aici execuția lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, care au contribuit la creșterea sarcinii pe osie și îmbunătățirea elementelor geometrice ale traseelor în plan vertical și orizontal. Astfel, pentru DN 2 s-a adoptat un profil transversal de 12 m, cu două benzi de circulație de 3,5 m și două benzi de staționare de urgență de 2,5m. Același profil transversal s-a adoptat și pe traseul drumului E 583 (DN 28, până la intrarea în municipiul Iași, și DN 24, Iași - Sculeni). De asemenea, pe DN 24, Tișița-Tutova, profilul transversal adoptat a fost de 10,5 m, cu o bandă de circulație de 3,5 m pe sens și acostamente bilaterale consolidate de 1,75 m.

De asemenea, inginerul Radu Judele este coautor al inovației „Dispozitiv de striere și protecție a îmbrăcăminților din beton de ciment”. Dumnezeu să-l aibă în pază și să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de DRDP Iași.