Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu va continua și anul acesta programul „Citește-mi 100 de povești”, pe care l-a inițiat în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Culturii. Bogdan Gheorghiu a amintit că la începutul anului trecut, în calitate de ministru al Culturii, a semnat un protocol de colaborare între Asociația OvidiuRo, Ministerul Educației și Ministerul Culturii în vederea stimulării lecturii atât în grădinițe, cât și în cadrul familiei. Gheorghiu a arătat că programul „Citește-mi 100 de povești!” se desfășoară sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administrația Prezidențială.
„Cred că este un gest firesc să continui să sprijin Asociația OvidiuRo în misiunea de a ajuta copiii, în special pe cei care provin din medii defavorizate, să aibă parte de educație timpurie de calitate”, a spus deputatul PNL de Suceava. El a precizat că vineri, 20 mai 2022, de la ora 9:00, va fi prezent la grădinița din Bahna Arini, din comuna Preutești, pentru a le citi povești copiilor. „Doar prin exemplul personal putem să îi obișnuim pe cei mici să citească”, a subliniat fostul ministru al Culturii. Bogdan Gheorghiu a spus că tot vineri, alături de reprezentanții Asociației OvidiuRo va vizita, după ora 13:00, maternitatea și secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Comentarii