Un hoț care s-a dovedit extrem de perseverent a ajuns într-un final acolo unde îi era locul: în arestul Poliției Suceava. Lazăr Drăgan a intrat în colimatorul polițiștilor și procurorilor încă din cursul anului trecut. În noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, împreună cu alte patru persoane, prin escaladarea gardului, a intrat într-o gospodărie. Hoții au tăiat lanțurile de la ușa de acces, au intrat în interior, de unde au furat mai multe bunuri, printre care și o trotinetă electrică, prejudiciul total fiind de aproximativ 2.000 de euro.
Câteva zile mai târziu, pe numele lui Lazăr Drăgan a fost instituită măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Ulterior, s-a constatat că acesta nu a respectat mai nimic din obligațiile pe care le avea, iar pe 8 ianuarie 2022 a mai comis un furt. În aceste condiții, la începutul lunii februarie a acestui an, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au propus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv. Propunerea a fost respinsă de un magistrat de drepturi și libertăți, dar a fost prelungită măsura controlului judiciar.
Așa cum era de așteptat, nici de această dată nu a fost o măsură suficientă și eficientă pentru a-l opri pe Lazăr Drăgan. Și-a îmbogățit ”palmaresul” cu alte noi fapte, inclusiv furturi. Mai exact, a furat portofelul unei persoane care se afla pe terasa unui bar, prejudicial fiind în acest caz de 2.000 de lei. Ulterior, i-a ajutat pe niște amici de breaslă să vândă un telefon furat dintr-o mașină.
În luna martie a acestui an, a mers cu trei minori la o locuință, de unde au furat mai multe bunuri după ce au forțat o ușă de acces. În fine, pe data de 25 aprilie 2022, în jurul orei 08:00, a escaladat un geam tip termopan şi a pătruns în interiorul unei locuințe aflate în construcție, de unde a sustras o bormașină și un flex. După aceste noi isprăvi, procurorii au cerut din nou arestarea pentru încălcarea obligațiilor stipulate odată cu instituirea controlului judiciar. De această dată a fost cu noroc, iar un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gura Humorului a admis propunerea, care a fost confirmată ulterior de Tribunalul Suceava.
Procurorii au mai făcut precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentarii