Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan consideră că legea offshore va asigura României independența și stabilitatea energetică de care are nevoie. Gheorghe Șoldan a precizat că în cadrul dezbaterilor în comisii a Legii offshore a votat pentru o lege care va asigura această independență energetică. „România va fi o țară sigură din punct de vedere energetic și independentă de piața externă. Iar fiecare român va beneficia de gaz, pentru că prioritate la cumpărare va avea statul român, iar surplusul va fi exportat”, a spus deputatul social-democrat, care a mai adăugat că România va deveni un furnizor regional de securitate energetică.

„Prin această lege deblocăm investițiile din Marea Neagră și asigurăm investitorii că avem un cadru legal stabil și predictibilitate”, a afirmat Gheorghe Șoldan. El a arătat că primii metri cubi de gaz ar urma să ajungă în conductele românești chiar din această vară. De asemenea, Șoldan a precizat că pe lângă exploatările din Marea Neagră, odată cu votarea acestei legi, începând cu anul 2024, va demara și exploatarea celui mai mare zăcământ onshore descoperit în ultimele trei decenii pe teritoriul României, la Caragele, în județul Buzău. Nu în ultimul rând, deputatul PSD de Suceava a subliniat că România va deveni un jucător important pe piața de gaze naturale, în Europa de Est.