Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat, vineri, la Fălticeni, într-o conferință de presă, că România nu a fost o piață de desfacere pentru produse alimentare importate din Ucraina, prin urmare fermierii români nu vor fi afectați de eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din această țară, aprobată în unanimitate, la sfârșitul lunii trecute, de Consiliul Uniunii Europene. Chesnoiu a afirmat că toate statele membre UE au decis să susțină astfel economia Ucrainei, atacată de Rusia.
Potrivit ministrului Agriculturii, statele UE au hotărât „să găsim cele mai bune soluții de susținere a fermierilor ucraineni” și a dat asigurări că în România „avem suficiente măsuri pentru a diminua impactul elimării taxelor de import. „Dacă vom constata că eliminarea taxelor va impacta, vom lua măsuri”, a afirmat ministrul. Acesta a declarat că România este mai curând o țară de tranzit pentru produsele alimentare din Ucraina și nici măcar capacitatea României de depozitare pentru cereale nu este afectată. „Avem o capacitate de depozitare de 29 de milioane de tone și până acum din Ucraina a intrat o cantitate foarte mică de cereale. Depozitele sunt destinate în special fermierilor români, care nu vor fi afectați”, susține ministrul Agriculturii.
Printre produsele vizate de suspendarea temporară a taxelor de import se numără fructele şi legumele care fac obiectul sistemului preţului de intrare, precum şi produsele agricole şi produse agricole prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare.
Adrian Chesnoiu a venit, vineri, în județul Suceava, la invitația președintelui Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan. Ministrul s-a întâlnit la sediul PSD din Fălticeni cu fermieri suceveni, în cadrul unei întruniri la care au mai participat senatorul Stan, deputații suceveni Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan, subprefectul de Suceava Florin Sinescu și primarul de Fălticeni, Cătălin Coman. După întâlnire, Adrian Chesnoiu a declarat că a fost încântat de „preocuparea permanentă a fermierilor suceveni pentru dezvoltare” și de „dorința lor de a produce alimente sănătoase pentru români”. Întrebat care au fost problemele care i-au fost semnalate de agricultorii care au fost să-l întâlnească, ministrul Chesnoiu a răspuns că a fost vorba de aspecte legate de acordarea subvențiilor, de gestionarea fondurilor europene, de birocrație și „nevoia de debirocratizare”, precum și de acces la piață pentru producătorii de legume.
Comentarii