Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Educațional-Teologic, Cultural și Media și Comunicare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și Monitorul de Suceava, organizează, vineri, 24 iunie 2022, „Sânzienele copiilor”, maraton-festival cultural și filantropic pentru copii și tineret. Evenimentul se înscrie în contextul manifestărilor liturgice, culturale, educaționale și misionare organizate cu prilejul Hramului Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și este unul multidimensional, de voluntariat și implicare comunitară a copiilor și tinerilor. Acesta cuprinde: Spectacolul caritabil „Sânzienele copiilor”, la care vor participa echipaje de copii și tineri care doresc să facă voluntariat artistic, din școli/cluburi ale copiilor/Palatul Copiilor din județul Suceava; Expoziția de pictură, cu licitație, „Copii și cireșe de mai”, realizată de membrii Atelierului de pictură „Aripi înflorite”, din Rădăuți; Salonul de carte, cu scop caritabil, „Școala Bisericii”, ce va cuprinde publicații ale copiilor, tinerilor și profesorilor suceveni, oferite de către autori pentru susținerea inițiativei filantropice; Târgul de produse culturale „Copil-Omenia”; expoziție cu vânzare de produse handmade, creative și/sau culturale realizate de copii și tineri individual și/sau în diverse activități școlare.
Prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, ne-a spus că toate fondurile ce vor rezulta din activitățile maraton-festivalului vor fi folosite pentru a le oferi unor elevi cu performanțe la învățătură, dintre cei aflați în risc social, câteva zile de vacanță în tabăra „Temerari pe drumul cunoașterii”. Înscrierea participanților la activități se face prin completarea formularului de exprimare a intenției/angajamentului de voluntariat, până la data de 22.06.2022: https://docs.google.com/forms/d/1c6mwxJeTwgq1hQfySyqvh2pFFQo2p7QvadkqhGFEOfU/edit?ts=62a1b770
Comentarii