O nouă apariție la Editura Crimca, Suceava. Este vorba de volumul „Moara de gânduri”, semnat de Daniela Ceredeev. Prefața cărții este semnată de pr. Constantin Necula, care, sub titlul „Când scrii cum trăiești”, spune că „Cine citește <Moara de gânduri> își suflecă mânecile și învață să frământe pâine de făptuire. Vremea ascunderii credinței în faldurile unui nedefinit vid mistic s-a cam dus. Dumnezeu are nevoie de oamenii Săi, crescuți în taina misticului liturgic și de rugăciune, ca să împrăștie cu boierie iubire și faptă de iubire. Dacă știm că mai fericit este a da decât a lua – desigur, Apostolul nu poate greși – atunci înțelegem deplin dorința Danielei Ceredeev de a fi fericită. Din inimă sper ca lectura cărții să vă facă să respirați normalitatea ca o stare de Rai, biruind moartea din jur cu forța deplină a Învierii.”

Autoarea cărții, profesoara Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, a spus de nenumărate ori: „Mi-s dragi cărțile, nu mai e – cred – o taină. Și cuvintele cu pâine în ele. Cele care amintesc de Cuvânt, mai cu seamă.” Din înșiruirea de gânduri cu miez ale Danielei Ceredeev mai reținem câteva: „Cred în puterea vindecătoare și ziditoare a cuvintelor. Ați putea spune că greșesc? Ce ține minte firea noastră mai curând? Durerea genunchiului ce s-a simțit de piatră zdrelit sau lacrima sufletului îngenuncheat, ca de piatră lovit? Mi-s dragi cărțile. Și da, mi-e dragă și aceasta. Și poartă-n ea măcinare de gânduri. Gânduri de fiecare ceas, de fiecare zi, culese de prin umbrar de evanghelii, la (ne)întâmplare”.

 

„...Par a fi reportaje din dimineața Învierii, din Ierusalimul Luminat de veșnicie”

Cartea „Moara de gânduri”, apărută la Editura Crimca, care publică volume care valorifică potențialul cultural-teologic și istoric-bisericesc din arealul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (literatură creștină, lucrări de îndrumare liturgică și pastorală etc.), cuprinde 191 de pagini cu „gânduri de fiecare ceas, de fiecare zi, culese de prin umbrar de evanghelii, la (ne)întâmplare”, după cum ne mărturisește autoarea.

În prefața volumului, pr. Constantin Necula mai scrie: „În ani buni înveți despre un om adevăruri care te situează în algoritmul său de viață și moarte. Și despre lumea lui. Cu Daniela Ceredeev nu este altfel. Ne face acum, prin Moara de gânduri, părtași lumii văzute prin entuziasmul ei diferit de entuziasmul nostru. De aceea scrie poeme-proză și le dăruiește cu bucuria soarelui pe mugurul de floare. Știind că iernile din sufletele noastre nu pot trece fără mărturisirea Luminii. Ca un cântec de râu curat în zorii Învierii. Fiecare text propus e mai degrabă o meditație și o chemare la meditație. Nimic nu e simplu cum pare, tocmai pentru că viața din care autoarea își preia respirația nu este genuină și atât. Poartă cu sine striațiile negândirii și luptei noastre, ca oameni, cu firescul iubirii trecut în fiecare fibră a vieții, prin Învierea Domnului Iisus Hristos. De aceea reușește cu mijloacele sale poetice să ne surprindă cu aceste texte ce par a fi reportaje din dimineața Învierii, din Ierusalimul Luminat de veșnicie”, pentru ca, în continuare, părintele Necula să spună, cu convingere, că fiecare text parcurs din cartea Danielei Ceredeev te întoarce la cel pe care tocmai l-ai citit. „Și deschide posibilitatea înțelegerii, pe cât ne stă cu putință, următorului. De unde construcția de Moară care macină gânduri și face prescuri de lumină, fire de Liturghie. Nu avem alt înțeles descoperit firii noastre lineare decât acesta al mereu întoarcerii înainte. Un soi de ectenie care iese din repetabilitate prin realismul țintei. Și textele Danielei Ceredeev au țintă rostirea Învierii. În fiecare dintre ele strălucind nădejdea și așteptarea împlinirii iubirii care decojește lumii urâțenia.”

 

Toate drepturile din vânzarea volumului se vor întoarce înspre copii

Daniela Ceredeev îi mulțumește părintelui Constantin Necula pentru prefața volumului său, dar le mulțumește și tuturor celor care vor avea drag să aibă și să citească cartea ei, „Moara de gânduri”, despre care tot părintele Necula semnala: „Un jurnal de front cultural la vremea când numai de cultură nu arde lumii? De ce nu? Este poate lecția cea mai de preț, dinaintea oricărei acțiuni care idolatrizează răul, să scrii despre cele făcute ca să contrabalansezi în sufletul copiilor răutatea lumii. Unele texte au gust de ciocolată amară, altele de măr și cireșe culese pe ploaie. Gusturi care rodesc gusturi. Pentru aceea, vâltoarea gândurilor puse pe hârtie te cheamă ca om la redefinirea propriilor gusturi care rodesc. Niciun gram de moralism ori judecare a aproapelui. Nicio pată de smiorcăit de greutăți inventate. Autoarea ne propune să plugărim la sufletul nostru, să armăm podmolul din noi cu tăria rodului ceresc ce ni se va cere la Judecată”.

Daniela Ceredeev ne anunță că volumul „Moara de gânduri” se află acum și în librării. „Toate drepturile din vânzarea volumului se vor întoarce înspre copii. Îmi place să cred că știți că-i așa. Mulțumesc, Editura Crimca, pentru designul cărții, pentru încredere, pentru susținere și profesionalism! Și mulțumesc, Arimateea - Bucurii pentru Suflet, www.arimateea.ro, pentru grijă-de-carte-nouă, de fiecare dată”, a mai transmis autoarea.

„Moara de gânduri” a Danielei Ceredeev are patru aripi, care pun în mișcare: Credința, Nădejdea, Dragostea, Smerenia, după cum sugerează și imaginea de pe copertă.

Vă reamintim că Daniela Ceredeev a mai publicat, anterior, volumul colectiv „(re)Conectat cu Hristos, în pandemie”, la Editura Performantica, Iași, volum care cuprinde experiențe ale elevilor și profesorilor din perioada primului an de pandemie. Volumul vorbește despre reziliența emoțională, educațională și sufletească atunci când ești de mână cu Hristos, după cum a explicat Daniela Ceredeev, un volum de „memorie imediată”.