Un punct mobil de informare antidrog va funcționa în zilele de 25 și 26 iunie pe esplanada din fața Casei de Cultură din Suceava, acolo unde vor avea loc concertele organizate de Zilele Sucevei. Polițiștii din cadrul IPJ Suceava în colaborare cu Agenția Națională Antidrog vor fi prezenți în zona amintită între orele 18:00 – 22:00 și vor oferi informații utile pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, dar și sfaturi și activități de consiliere pentru prevenirea riscului infracțional și victimal asociat consumului de alcool și substanțe interzise.
”Pe lângă activitățile de informare și distribuire de materiale preventive, polițiștii organizează și activități intercative care să implice efectiv tinerii pentru conștientizarea pericolelor și creșterea gradului de responsabilizare. La activități vor fi utilizați ochelari virtuali și alte sisteme care simulează modificările comportamentale și capacitatea de reacție în cazul consumului de alcool și droguri. De asemenea, vor fi prezente și patrulele canine specializate. La activități vor participa și voluntarii Asociației Euroactiv și se vor purta discuții cu persoanele prezente despre riscurile și consecințele devastatoare pe care drogurile le au asupra organismului, dar și de modul în care consumul de droguri poate influența viața, mai exact deteriorarea relațiilor cu prietenii și familia, evidențiind consecințele penale la care aceștia se expun în cazul consumului sau traficului de droguri”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Reprezentanții Poliției din Suceava au venit și în mediul online cu sfaturi despre prevenirea consumului de droguri:
* Informează-te din surse oficiale cu privire la tipurile de droguri şi efectele nocive ale acestora!
* Gândeşte-te la problemele morale şi legale pe care le implică obţinerea câştigului din traficul de droguri!
* Selectează-ţi cu atenţie anturajul!
* Învaţă să comunici; învaţă să-ţi exprimi gândurile şi sentimentele!
* Exprimă-te simplu! Spune pur şi simplu: „NU, mulţumesc”!
* Discută deschis cu părinţii tăi indiferent de problemele pe care le abordezi!
* Nu ignora importanţa educaţiei, nu lipsi de la şcoală!
* Dacă anumite situaţii sunt prea dificile , învaţă să ceri ajutor!
* Învaţă că drogul nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă, le amplifică!
* Foloseşte tehnica rezistenţei pasive: acceptă cu calm orice critică despre faptul că nu te droghezi şi refuză în continuare drogurile!
* Fii pregătit pentru diferitele forme de presiune ale anturajului!
* Încrederea nemărginită în propriul discernământ te poate păcăli uşor, aşa cum te pot păcăli prietenii, dealerii, Internetul!
* Cunoaşte-te mai bine şi dezvoltă-ţi o mai bună capacitate de autocontrol. Învaţă să faci o alegere!
Comentarii