Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă îi îndeamnă pe posesorii de vouchere de vacanță care expiră în data de 30 iunie 2022 să facă rezervări la pensiunile și hotelurile din Bucovina.

Niculai Barbă a precizat că voucherele de vacanță emise în 2019 și 2020 mai pot fi folosite până la data de 30 iunie 2022. „Mai sunt, așadar, doar câteva zile în care se mai pot face rezervări cu aceste vouchere. Procedura este una extrem de simplă, persoanele care dețin aceste vouchere pot alege hotelul, pensiunea, vila, fac rezervarea și achită la recepțiile unităților clasificate sau pot apela la agențiile de turism licențiate pentru a achiziționa pachete turistice care includ, pe lângă serviciile de cazare, și masă, tratament balnear, unde zona Dornelor excelează, agrement, transport sau circuite în interiorul județului”, a spus Barbă. El a subliniat faptul că județul Suceava deține cel mai mare număr de unități de cazare din Regiunea Nord-Est, fiind pe locul trei la nivel național. Vicepreședintele CJ Suceava a mai adăugat că oferta turistică a județului Suceava este una deosebit de atractivă. El a adăugat că în ultima perioada s-au reabilitat și s-au deschis noi trasee turistice, iar la Cacica și în întregul județul s-au deschis deja bazinele cu apă sărată.