A apărut un nou tip de hoț: cel care fură pentru că nu are ce mânca. S-a întâmplat în dimineața zilei de vineri, 8 iulie, la un magazin sătesc din Baia. Proprietarul magazinului a sunat la primele ore ale dimineții, înainte de ora 6.00, la serviciul unic de urgență, unde a reclamat că o persoană a spart geamul și a pătruns în interior, unde se afla și în momentul apelului. Lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au ajuns la fața locului și în interior au găsit un localnic. Acesta a recunoscut că a folosit un coș de gunoi pentru a sparge un geam, pe unde a intrat în magazin. Omul le-a spus polițiștilor că a spart magazinul pentru că îi era foame și căuta de mâncare. De altfel, în perioada scursă din momentul în care a intrat în magazin și până la sosirea poliției, musafirul nepoftit a mâncat două iaurturi, o pâine și o roșie. A desfăcut și un pachet de țigări, dar nu a mai apucat să își satisfacă și această dorință. S-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă furt calificat.
Comentarii