Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto Suceava a rămas cu doar patru examinatori pentru proba practică la examenul de obținere a permisului auto. Doi dintre ei sunt din cadrul serviciului și ceilalți doi sunt detașați de la Inspectoratul Județean de Poliție. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Emil Țehaniuc, a declarat că programul de examinare al candidaților este de 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, cu posibilitatea organizării unor sesiuni suplimentare, dacă situația o va impune și dacă vor fi examinatori disponibili.

De asemenea, a spus Emil Țehaniuc, pentru acest serviciu au fost scoase la concurs patru posturi: două de agenți examinatori pentru permise, unul de ofițer pentru înmatriculari și unul de șef serviciu. La concursul pentru șef serviciu nu s-a înscris nimeni, atribuțiile funcției fiind deocamdată îndeplinite interimar de singurul ofițer care mai este la acest serviciu, Oana Melinte. Concursurile sunt organizate de conducerea centrală, de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În cele două luni, din 16 mai până în 17 iulie a.c., cât la Suceava au fost delegați examinatori de la 17 servicii Regim Permise din țară și din București, timpul de așteptare până la susținerea probei practice s-a redus la circa o lună și jumătate. În această perioadă 7.872 candidați au fost examinați pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, D, dintr-un total de 8.779 persoane programate, diferența fiind constituită din 907 candidați care nu au dat curs programării. În acest moment, un candidat care a fost declarat admis la proba teoretică se poate înscrie pentru a susține prima dată proba practică (pentru categoriile B, C, D) în a treia decadă a lunii august a.c., examinările pentru categoria A urmând a fi deblocate în momentul în care va fi disponibil un examinator atestat.

Pentru examinatorii care au fost delegați la Suceava toate cheltuielile au fost suportate, conform legii, de angajatorul de la care au provenit. Pe lângă decontarea transportului și a cazării la un hotel de maximum 3 stele, persoanelor delegate li se mai plătește o diurnă de 20 lei/zi.

 

·       Petiție online „Vrem examinatori”

În contextul reducerii din nou a numărului de examinatori, un sucevean, Răzvan Gavril, a inițiat o petiție online intitulată „Vrem examinatori”: https://campaniamea.declic.ro/petitions/vrem-examinatori?source=whatsapp-share-button&utm_source=whatsapp&share=f817306f-44f5-4e13-969e-482deb9de0ee.

„Rezolvați problema examinatorilor din județul Suceava, nu se mai poate așa! Mai sunt doar 4 examinatori ce facem? Eliberați posturile ocupate (suspendate de către DNA). Rezolvați lipsa de examinatori și lipsa de interes a conducerii de la DRPCIV. De ce este important? Pentru a schimba fața județului și așa mânjit și pătat. Pentru a scurta durata de așteptare iar elevii să nu mai fie nevoiți, mulți dintre ei, să se mute la Botoșani, Piatra Neamț și Bistrița. Haideți să facem ceva!”, și-a motivat suceveanul demersul.