Academicianul Vasile Tărâțeanu, poet și jurnalist, a plecat la cele veșnice la vârsta de 76 ani (27 septembrie 1945 – 8 august 2022). Anunțul a fost făcut pe Facebook de fiica sa Anca Cristina. Cunoscut pentru întreaga activitate culturală şi literară marcată de dragostea pentru Neam, Adevăr şi Credinţă, Vasile Tărâțeanu și-a luat adio de la această lume luni, 8 august 2022.

Conform infoprut.ro, Vasile Tărâțeanu era membru corespondent al Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, dar şi membru de onoare al Academiei Române şi director al Centrului Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi. Născut pe 27 septembrie 1945 în satul Sinăuţii de Jos, raionul Hliboca, Regiunea Cernăuţi (Ucraina), Vasile Tărâţeanu avea la activ multe distincţii primite cu diferite ocazii festive, după o operă poetică şi activitate culturală impresionantă. În 2019, poetul primise titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași.

Elena Nandriș, „primărița din Mahala”, a postat un mesaj: „Durere grea și tristă veste... TĂRIȚEANU nu mai este. S-a dus un Mare OM, iubitor de Neam și Țară! Drum lin spre ceruri domnul Vasilică!”.

Și stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon, a postat un mesaj de condoleanțe: „Marele român acad. Vasile Tărîțeanu a plecat la ceruri! Un simbol puternic pentru spiritul românesc în Nordul Bucovinei înstrăinat de Țara Mamă! Dumnezeu să-l ierte! Și poate că din Ceruri va ajuta cu mai multă putere pe românii din partea aceea de țară!”

 

  •   „Vasile Tărâţeanu este nobleţea poeziei care frânge lanţurile pentru a ne dezrobi”

 

Scriitorul Ion Drăgușanul a scris la un moment dat un material cu titlul: „Vasile Tărâţeanu, un Grigore Vieru al Bucovinei”. Vă redăm integral acest text grăitor: „Întotdeauna, i-am iubit în mod egal, iar poezia lor ca un descântec tămăduitor mi-a încărunţit sufletul cu linişte, pentru a-l revărsa frunziş fără de moarte până la poalele munţilor. Şi-am fost, şi suntem, şi vom rămâne fraţi până în veacul veacurilor. Vasile Tărâţeanu, acest Grigore Vieru al Bucovinei, e o flacără care pârjoleşte stelele – o simţi şi o vezi mai ales noaptea, când rădăcinile arborelui vieţii, înfipte adânc în nesfârşitul cosmic, prind să ardă, în dâre de lumină ale scrisului, ale risipirii poemului în sfânta carte a iluminărilor astrale. E atâta jar şi spuză, şi flacără, şi zvârcolire de scântei în cântecele lui Vasile Tărâţeanu, încât uneori chiar şi bunul Dumnezeu pleacă urechea şi ascultă vrăjit. L-am văzut şi pot depune mărturie. Când mi se face dor de Vasile Tărâţeanu, care trăieşte pe muchia zării, la Sinăuţi, închid ochii şi îl aud cântând; apoi îl văd dansând, cum s-a întâmplat, într-o noapte de vară, la Breaza, şi mă simt fir de iarbă, pentru că, atunci când joacă, Vasile Tărâţeanu este un uriaş, care poartă pe umeri Căile Lactee. Nu există dansator mai bun decât Vasile Tărâţeanu, aşa cum nu există nici suflet mai cântător, de când fratele nostru, Grigore Vieru, a plecat să culeagă stelele, aruncându-ni-le, noapte de noapte, în palme ca pe fructe. Vasile Tărâţeanu este nobleţea poeziei care frânge lanţurile pentru a ne dezrobi. Cei care nu le văd, măcar să le asculte zăngănitul prăbuşirii verigilor departe de noi. Pentru că aici, între zare şi sufletul fiecăruia, cântecul lui Vasile Tărâţeanu e o stare de veghe. A lui şi a noastră”.