Cel de-al doilea tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani, cuprins între Podul Unirii și str. Apeductului, cu ieșire în str. Calea Unirii, va fi finalizat în două săptămâni. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că pentru finalizarea acestui tronson sunt necesare lucrări de deviere a unor cabluri care nu erau evidențiate inițial în cadastrul utilitar. „Acum deviem cablurile, o lucrare care nu era prevăzută. Când trebuia să ieșim cu lucrările în str. Calea Unirii s-a constatat că sunt foarte multe cabluri care nu erau evidențiate în cadastrul edilitar, motiv pentru care trebuie să le mutăm și am încheiat un contract în acest sens cu o societate de specialitate”, a precizat Ion Lungu. El a arătat că pentru finalizarea acestei rute, Primăria Suceava urmează să amenajeze un sens giratoriu la intersecția cu Str. Calea Unirii și str. Traian Vuia. „Avem și o altă problemă. Avem un proiect pentru un sens giratoriu pe care îl vom aproba în Consiliul Local. Acolo este un proiect al unui dezvoltator imobiliar care lucrează în zonă și care s-a angajat să facă el acel sens giratoriu. Noi avem alt model de sens giratoriu și ca atare i-am trimis o somație să plătească suma de 500.000 de lei la primărie pentru că așa e prevăzut conform contractului. Acolo blocurile nu sunt gata și până le termină el, până face recepția nu putem sta cu acea intersecție fără sens giratoriu. Ca atare am trimis somație să ne trimită banii firma respectivă și primăria să realizeze acel sens giratoriu”, a spus edilul Sucevei.

 

·        Tronsonul al treilea al rutei alternative va avea un viaduct de peste un kilometru peste calea ferată

 

În același timp, Ion Lungu a declarat că Primăria Suceava pregătește începerea lucrărilor și la ultimul tronson al acestei rute alternative, respectiv cel cuprins între Podul Unirii și DN 29. Lungu a spus că ultimul tronson are o lungime de 2.142  metri, din care cel mai important obiectiv este viaductul peste calea ferată în lungime de 1.015 metri. El a precizat că pentru acest tronson, Primăria Suceava a primit o finanțare de 43 de milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „Trebuie spus că valoarea actualizată a întregului proiect depusă la Ministerul Dezvoltării este de 96,084 milioane de lei de lei. Deci proiectul a crescut de la 17 milioane de euro la 19 milioane de euro. Și în aceste condiții am decis ca din banii veniți prin programul Anghel Saligny să finanțăm parțial cel mai important obiectiv din ultimul tronson, respectiv viaductul de peste calea ferată”, a spus primarul Sucevei. Astfel, el a explicat că numai construcția viaductului va costa 71,022 milioane de lei. În aceste condiții, Ion Lungu a arătat că finanțarea construcției viaductului se va face cu suma de 43 de milioane de lei de la bugetul de stat și cu 28,022 milioane de lei de la bugetul primăriei. „În paralel vom finanța din surse proprii, diferența de finalizare a întregului tronson cu porțiunea cuprinsă între Podul Unirii și viaduct și ultima porțiune după viaduct, cu ieșire în DN 29, unde va fi realizat un sens giratoriu”, a spus Lungu, el adăugând că durata de finalizare a ultimului tronson este de 36 de luni.