Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, va organiza, luni, 15 august, o nouă ediție a evenimentului „Sărbătoarea Muntelui”. Sucevenii și turiștii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la spectacolele care vor avea loc începând cu ora 12:30 pe scena amplasată în zona „Munceii Rarăului”. În cadrul spectacolelor vor concerta ansambluri folclorice tradiționale din zona de munte, dar și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În zona în care va avea loc „Sărbătoarea Muntelui” va fi deschis și un târg al meșterilor populari. La târg vor fi prezenți meșteri din județul Suceava, reprezentanți ai tuturor meșteșugurilor populare.

„Sărbătoarea Muntelui” este organizată în cadrul programului „Hai în Bucovina!” și a proiectului „Luna Diasporei” inițiate de Consiliul Județean Suceava.