O fetiță de 9 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț. Accidentul a avut loc vineri după-amiază, pe DN 17B, în zona localității Ortoaia, din comuna Dorna Arini. Un bărbat de 72 de ani, din Roman, care conducea un autoturism marca Dacia, a ratat o curbă, iar mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul, s-a răsturnat și a ajuns la o diferență de nivel de circa 3 metri față de șosea. Minora a fost transportată la spitalul din Vatra Dornei de către un echipaj medical chemat la fața locului. Tot la același spital s-a prezentat ulterior și șoferul, care a fost diagnosticat cu ”escoriație genunchi drept și echimoză biceps stâng”. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.