Un nou ”râu” a apărut în parcul Șipote, în plină perioadă secetoasă. Dacă vechiul curs de apă îl știe toată lumea, mai nou a ”răsărit” încă unul. Vine dinspre zona dealului care dă spre strada Luca Arbore și după cât a săpat în pământ se pare că are zile bune de când curge. Deși prin zonă ar trebui să treacă zilnic, chiar de mai multe ori, patrule ale Poliției Locale Suceava, fenomenul pare că nu a deranjat pe nimeni, semn că nu ar fi fost sesizată nici Primăria și nici ACET. Cel mai probabil este vreo avarie în conducta de alimentare cu apă, dar acest aspect trebuie clarificat și remediat. Până una alta, banii sucevenilor se duc în pământ. Surprinde însă nonșalanța cu care este tratat acest aspect, mai ales că este o zonă intens circulată, chiar la coborârea dinspre Mc Donald’s.