După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram la Mănăstirea Ițcani, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului. Evenimentul a fost anunțat de către primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost prezent la slujbă alături de credincioși și de soborul de zece preoți.

„Mănăstirea Ițcani este una din cele mai vechi mănăstiri din Moldova, atestată la anul 1395. În anul 1783 Imperiul Austro-Ungar a suspendat activitatea mănăstirii, funcționând ca parohie până anul trecut, când a fost reînființată din nou ca Mănăstire, la inițiativa ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

A fost o slujbă înălțătoare, ca și slujba Prohodului Maicii Domnului din ajun.

Felicitări grupului ARHEO de la Cluj pentru cântările de pricesne deosebite.

Împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu starețul Mânăstirii, Protosinghelul Iustinian, ne propunem să aducem această mănăstire la gloria de odinioară. Doamne ajută!”, este mesajul edilului sucevean, după evenimentul de luni.

Municipalitatea suceveană alocă an de an fonduri pentru sprijinirea unităților de cult, banii fiind accesați pentru lucrări de reparații, întreținere sau modernizări, în funcție de necesități, în limitele bugetului aprobat pe anul în curs.