Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Infracțiunilor Economice au organizat și ei o acțiune de amploare în ziua de 5 octombrie, pe linia combaterii comerțului cu produse de contrabandă sau contrafăcute. Acțiunea a vizat 23 de „clienți” ai polițiștilor de pe raza municipiului Fălticeni și a comunelor adiacente, la Ipotești și Bosanci, dar și în zona Câmpulung Moldovenesc – Vama.
Polițiștii au constatat patru infracțiuni de contrabandă și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 75.000 lei.
Printre altele, au fost confiscate 15.440 bucăți țigarete de proveniență extracomunitară, diferite mărci, articole vestimentare, 40 litri băuturi spirtoase și sume de bani.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de circa 35.000 lei.
Având în vedere că în unele cazuri a fost vorba de deficiențe constatate în mod repetat polițiștii au dispus suspendarea activității de comercializare a bunurilor accizabile pentru trei societăți.
Deficiențele repetate constau în vânzarea fără respectarea legislație de produse accizabile și neînregistrarea în mod repetat a veniturilor obținute în evidențele contabile. Contrabandă și evaziune mai pe românești.
Într-unul din cazuri, fiind vorba de o cantitate mare de țigări, cel în cauză a fost reținut în arest.
În urma activităților investigativ-operative derulate în zona Pieței Agroalimentare din Fălticeni polițiștii au depistat un bărbat care deținea într-un chioșc metalic și într-un spațiu de depozitare aferent acestuia cantitatea de 12.940 bucăți țigarete de proveniență extracomunitară (647 pachete), de diferite mărci, în valoare de aproape 10.000 de lei.
Față de Gheorghe Găluștean a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de contrabandă, acesta fiind introdus în arestul poliției județene.
Tot în Piața Fălticeni a fost depistată și o femeie care deținea aproximativ 140 de pachete de țigări de contrabandă, în vederea comercializării.
Marfa, evaluată la 2.000 de lei, a fost confiscată, femeia încasând și o amendă de 20.000 de lei.
Comentarii