Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au transmis ce măsuri au luat în cele două cazuri de agresiuni colective petrecute la Comănești, respectiv la Gura Humorului, cazuri în care polițiștii au emis un total de 12 ordonanțe de reținere în arest pentru 24 de ore.

Scontat, având în vedere că nu au existat leziuni grave și se poate vorbi mai mult de agresori decât de victime, procurorii au aplicat în toate cazurile măsura controlului judiciar, după 24 de ore de arest. Inculpații au fost puși așadar în libertate, însă au impuse restricții și obligații clare de la care nu au voie să se abată. Orice abatere va duce la înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv.

 

·        Șicane în trafic, apoi bătaie pe stradă, cu cel puțin 9 protagoniști 

Reamintim, pe scurt, faptul că un grup de cel puțin nouă indivizi a participat la o răfuială de proporții, cu punctul culminant pe raza satului Humoreni, comuna Comănești.

Pe 4 octombrie, în jurul orei 20.40, Secția Rurală de Poliție Dărmănești a fost sesizată cu privire la faptul că în zona drumului public din satul Humoreni este un scandal cu mai multe persoane implicate. La fața locului au intervenit numeroase forțe, inclusiv luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale și o grupă de luptători de la Jandarmerie. Asta pentru că spiritele erau încinse, iar participanții la bătaie în număr mare.

Din cercetări rezultă că în seara zilei de marți, 4 octombrie, doi bărbați (șofer și pasager) se aflau într-un autoturism în centrul localității Pârteștii de Jos și au fost șicanați în trafic de către alte trei autoturisme în care se aflau mai mulți bărbați. Șicanarea în trafic a continuat până în satul Humoreni, comuna Comănești, unde a avut loc o încăierare, scandalagii lovindu-se și provocându-și distrugeri la elemente de caroserie auto. 

Procurorii au transmis că agresorii și-au aplicat lovituri reciproce cu obiecte contondente, cauzându-și leziuni fizice la nivelul corpului, respectiv au aruncat cu pietre și au aplicat lovituri cu obiecte contondente asupra elementelor de caroserie și a geamurilor, deteriorându-și reciproc autoturismele.

Patru dintre protagoniști au suferit leziuni în urma agresiunii, iar la șase mașini s-au constatat avarii.

În urma administrării probatoriului, polițiștii de la Secția Rurală Dărmănești au dispus măsura reținerii în arest față de opt dintre suspecți, cu vârste între 22 și 48 de ani, toți din Comănești.

Cei opt sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și distrugere, ancheta fiind coordonată de un procuror de la Gura Humorului.

 

·        Bătaie cu pumni, cu sticle și cu scaune, într-o sală de jocuri din Gura Humorului

Şi polițiștii de la Gura Humorului au acționat în cazul unui scandal de proporții, petrecut în orașul stațiune în data de 23 septembrie, când mai mulți indivizi s-au încăierat și s-au lovit într-o sală de jocuri din localitate.

În acea zi, la sala de jocuri respectivă a fost organizată o tombolă la care au participat mai multe persoane. În jurul orei 23:00, între mai mulți participanți a izbucnit un scandal.

”Și-au aplicat lovituri reciproce cu pumnii, cu sticle, cu scaune, prin actele de violenţă comise tulburând grav ordinea şi liniştea publică”, au detaliat procurorii ce s-a întâmplat.

În acest caz ancheta a fost îngreunată de faptul că nimeni nu a avut nimic de anunțat la poliție după încăierare.

Inițial, au fost reținuți trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 43 ani, din localitățile Gura Humorului și Valea Moldovei, ulterior și un al patrulea.

În acest caz cercetările se fac, cel puțin deocamdată, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.