Program special pentru copii și adulți, cu ședințe gratuite de gimnastică respiratorie, duminică, 23 octombrie 2022, la Salina Cacica. Este a IV-a ediție de „Gimnastică Respiratorie pentru Sănătate”, desfășurată la Salina Cacica. Coordonatorii proiectului, Clinica Alexandru - Clinica de Recuperare Cervicală, instructor Daniel Irimia, kinetoterapeut formator, împreună cu grupa de kinetoterapeuți, au pregătit pentru copii un program complex de exerciții cu mingi, baloane și brățări fosforescente, pentru a crea o atmosferă benefică acestei activități.
Toți cei care au înțeles că „sănătatea înseamnă lipsa bolii” pot să participe cu bucurie la acest program gratuit, spun organizatorii. „Chiar dacă te consideri sănătos, cura salină îți reactivează sistemul imunitar, creşte rezistenţa la stres şi îl protejează de infecţii”, a explicat Daniel Irimia, kinetoterapeut formator, completând care sunt beneficiile ședințelor de gimnastică respiratorie în salină: creșterea imunității, detoxificarea organismului, îmbunătăţirea activității aparatului digestiv, regenerarea pielii, insomnii, emfizem pulmonar, sindrom de apnee, stări depresive, alergii cu simptome respiratorii, boli respiratorii cronice, tratamentul pneumoniilor simple sau insuficienţe respiratorii cronice, tratamentul astmului bronşic, bronşite asmatiforme, bronşiectazii, tratarea sinuzitelor, amigdalitelor cronice, stări de oboseală cronică şi alergii, reducerea stresului, sforăitului şi oboselii psihice și fizice.
Comentarii