Încă un grav accident rutier s-a petrecut pe raza județului, duminică, pe DN 2H, pe raza orașului Milișăuți. În condiții de carosabil ud, un autoturism a fost scăpat de sub control și a ieșit în afara carosabilului, unde a intrat violent într-un stâlp de beton, pe care l-a rupt.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au găsit în mașină două femei, ambele încarcerate. Una era în stare de inconștiență.
Echipajul de descarcerare le-a extras pe cele două femei, care au fost stabilizate inițial la fața locului de personalul medical de prim ajutor.
Ambele femei erau în viață și au fost transportate la Spitalul Județean Suceava cu ambulanțele.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ. Ulterior, spre Milișăuți a plecat și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) de la Suceava.
Comentarii