Peste 100 de membri și simpatizanți AUR au participat duminică, la Suceava la protestul „România iese în stradă”. Timp de câteva ore, protestatarii au strigat lozinci anti-guvernamentale și anti PSD și PNL în zona centrală a Sucevei și au protestat împotriva creșterii prețului la energia electrică în urma liberalizării pieței de energie. Participanții la protest au reclamat faptul că aceste creșteri la energia electrică au generat scumpiri în lanț la produse și servicii. Membrii și simpatizanții AUR, printre care s-au aflat și deputații de Suceava ai acestui partid, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, au protestat atât în fața Prefecturii și Consiliului Județean, dar și în fața sediilor PNL și PSD din Suceava, unde au lipit afișe cu mesajele „Siguranța națională este vândută bucată cu bucată”, ”Siguranța energetică este vândută pas cu pas”. De asemenea, la sediile celor două partide aflate la guvernare a fost lipită și o foaie pe care erau trecute mai multe revendicări, printre care revenirea la o piață reglementată în domeniul energiei, demisia ministrului Virgil Popescu, elaborarea unei ordonanțe de urgență care să garanteze proprietatea privată în cazul falimentului personal, oprirea tuturor negocierilor pentru privatizarea Hidroelectrica și Nuclearelectrica sau aplicarea unei cote de 1% la TVA la combustibili pe perioada crizei carburanților. Pe tot traseul, protestanții au scandat mesaje precum „România, trezește-te! Suceava, trezește-te!”, „Jos Guvernul trădător!”, „PSD și PNL, două ciume toxice”, „Nu vrem să fim conduși de hoți” sau ”Gazul și curentul, ne-aduc falimentul!”.
Comentarii