Un magazin mixt, din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc, care avea activitate non-stop, a fost închis de polițiști în urma unui control care a avut loc în seara zilei de vineri, 11 noiembrie. Măsura suspendării activității pentru o perioadă de 10 zile a fost luată după ce gestionara magazinului i-a vândut băuturi alcoolice unui copil în vârstă de doar 14 ani. În plus, gestionara și societatea au primit amenzi pentru abaterile constatate. Trebuie spus că este a patra unitate închisă de polițiști în ultimele trei săptămâni. În toate situațiile s-au constatat, în mod repetat, încălcări ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori, dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară.

Tot în aceeași seară, și tot în Câmpulung Moldovenesc, a mai fost verificat un local de alimentație publică. Și aici s-au descoperit mai multe nereguli, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectiv pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În plus, au fost confiscate diferite sume de bani din încasări întrucât acestea nu erau înregistrate în casa de marcat.

Acțiunea organizată în noaptea de vineri spere sâmbătă de Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră, respectiv intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale în ceea ce privește interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori, dar și verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate.