Lucrările de consolidare a versantului care s-a prăvălit pe DN 17B la Holda ar urma să înceapă în câteva zile. Subprefectul județului Suceava, Cristian Șologon, a anunțat că s-a finalizat procedura de evaluare și atribuire a lucrărilor de protejare a axului de drum în vederea construirii unei structuri de tip polată la Holda, pe DN17B, urmând ca în cel mai scurt timp să fie redactat raportul de atribuire, iar în termen de maxim 7 zile să se semneze contractul de execuție.  Cristian Șologon a precizat că acest lucru a fost posibil și datorită faptului că Primăria orașului Broșteni a fost extrem de receptivă și a emis în timp record atât certificatul de urbanism, cât și autorizația de construcție aferentă lucrărilor ce urmează a fi demarate. „Tot Primăria Broșteni a avut inițiativa de a monta în zona afectată o serie de reflectoare foarte puternice care permit monitorizarea zonei pe timp de noapte”, a spus Șologon. El a adăugat că are promisiunea din partea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași că lucrările vor fi demarate imediat după semnarea contractului și că acestea vor evolua pe parcursul acestui an, indiferent de condițiile meteo din această perioadă. Subprefectul județului Suceava a mai declarat că într-o primă fază, lucrările prevăd o serie de detonări pe versant, dar și o operațiune de derocare pentru a asigura stabilitatea zonei, urmând ca până la finalul anului să fie instalate plasele pentru reținerea pietrelor, ceea ce va permite ulterior începerea lucrărilor de forare și turnare a circa 135 piloți de fundare (cu diametru de 1 metru și adâncimi cuprinse intre 8 și 10 m) pentru zidul de sprijin în lungime de 115 metri și 5-6 m înălțime.