Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Preutești, care a fost împușcat de polițiști în picioare în urma unei intervenții la un scandal, a aflat luni că este și condamnat. Gheorghe Apetroaei a primit o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de 3 ani. Soluția dictată la Curtea de Apel Suceava este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță. Incidentele s-au petrecut în seara zilei de 19 decembrie 2021. Totul a plecat de la o sesizare făcută la 112 chiar de fiul celui condamnat. Apelantul a cerut ajutor, anunțând că tatăl său se află sub influența băuturilor alcoolice și este agresiv cu mama și bunica lui. Tatăl venise acasă supărat că a pierdut la păcănele și le-a amenințat pe cele două femei că le omoară. O patrulă s-a deplasat la adresa indicată, iar polițiștii au fost primiți de bărbatul agresiv cu un cuțit în mână. Oamenii legii i-au solicitat să arunce cuțitul, dar Gheorghe Apetroaei a ales să se îndrepte ostentativ și amenințător spre echipajul de poliție. Agenții au scos pistoalele din dotare și au tras focuri de armă în plan vertical, dar nici acest gest nu a avut darul de a-l intimida pe cuțitar. Pentru că bărbatul își continua deplasarea spre polițiști, aceștia au tras în zona picioarelor și l-au rănit.
Unul dintre gloanțe a ricoșat și l-a lovit în zona omoplatului și pe fiu. Din fericire, la acesta din urmă nu a fost vorba de nimic grav. Cel împușcat a petrecut o bună perioadă de timp în spital, având plăgi împușcate la nivelul membrelor inferioare, iar la externare a fost dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Fălticeni, care a dispus emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile.
Comentarii