Pentru că temperatura la orele dimineții a coborât simțitor în ultimele zile, conducerea Colegiului Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc i-a întâmpinat pe elevi și profesori cu câte un ceai cald.
Inițiativa aparține directoarei Alina Cuciurean, care a menționat că va continua această acțiunea și în perioada următoare, dat fiind reacțiile foarte bune cu care oamenii școlii au primit acest gest.
„Am avut în vedere, în primul rând, profesorii și elevii navetiști care vin din comune destul de îndepărtate – Izvoarele Sucevei, Argel, Stulpicani, Ciocănești - sau de la Gura Humorului. Am considerat că ar fi frumos să-i așteptăm cu ceva cald dimineața”, a menționat Alina Cuciurean. Aceasta a arătat că o astfel de inițiativă a fost întreprinsă și înainte de pandemie, tot în perioadele geroase.
Ceaiul a fost distribuit în două corpuri de clădire ale colegiului câmpulungean, la primele ore ale dimineții.
Comentarii