Un bărbat care a provocat un eveniment rutier, fără să existe victime, ci doar pagube materiale, va sta la pușcărie pentru 1 an și 6 luni. Asta pentru că a refuzat să dea probe de sânge la spital, acolo unde polițiștii l-au dus după evenimentul din seara zilei de 31 octombrie 2021. În acea zi, în jurul orei 18.00, Ilie Cristinel Corneanu, din Liteni, a intrat cu mașina pe care o conducea într-un gard. Sosiți la fața locului, polițiștii au avut suspiciunea că șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Ulterior, a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge, iar mai apoi a fost trimis în judecată și a fost condamnat definitiv.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii de la Liteni, ajutați de lucrătorii Serviciului de Acțiuni Speciale, au mers pentru a-l ridica pe Corneanu în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei. L-au găsit la locuința mamei sale și l-au ridicat, iar mai apoi l-au dus la Penitenciarul Botoșani. În timp ce era ridicat de polițiști, fratele condamnatului, un bărbat de 58 de ani, a început să facă scandal. A fost încătușat și dus la sediul Poliției Liteni, unde a fost amendat cu 1.000 de lei pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.