50 de evenimente culturale vor fi organizate, în perioada 3-6 august 2023, în cadrul proiectului Zilele Nordului, ediția a X-a, la Darabani. Vor fi concerte, spectacole de teatru, expoziții și proiecții de film, dar și o mulțime de evenimente speciale, o nouă clacă pentru continuarea lucrărilor de reconstrucție la #PrimaȘcoală, cea mai veche școală publică rurală din Moldova. Tema ediției aniversare este #viitoruri - scenarii pentru comunitățile mici din România. Festivalul păstrează formatul deja consacrat: dimineața au loc ateliere, tururi gastronomice și competiții sportive, după-amiază dezbateri, spectacole de teatru și evenimente speciale, iar seara concerte, proiecții de film și petreceri.
Organizatorii transmit că au fost puse în vânzare abonamentele de festival și bilete de acces în camping, iar în acest an organizatorii oferă stimulente și pentru dezvoltarea unei rețele de gazde locale: dărăbănenii care oferă camere pentru cazarea festivalierilor vor putea intra gratuit la festival. Cu ocazia aniversării de 10 ani, festivalul oferă free pass-uri pentru toți voluntarii Nord all-time, pe care îi invită la o reuniune specială, în cadrul căreia va fi lansată mișcarea Cord, a voluntarilor Nord care doresc să se implice în continuare în proiecte în regiune.
Zilele Nordului propun mai multe evenimente gastronomice: ediția a II-a a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc, o competiție pe echipe între localnici și vizitatori din toată țara, o masă a bunei vecinătăți în duminica festivalului, un picnic special pentru invitații din sectoarele culturale și creative, dar și două Tururi ale Nordului pentru toată lumea: Drumul plăcintelor și Pe ape, care explorează istoria culinară a regiunii și, respectiv, potențialul turistic al Botoșaniului, județul cu al doilea cel mai mare luciu de apă din România (după Tulcea). Ca în fiecare an, festivalul găzduiește și Maratonul Nordului, cu numeroase competiții de MTB și Trail la care participă sute de sportivi din toată țara și din străinătate. Dacă întrecerile de Trail sunt găzduite în continuare la Darabani, startul și finișul dându-se chiar din Poiana Teioasa, inima festivalului, competițiile de MTB se mută din acest an în comuna Dersca, un prilej pentru festival de a explora noi locuri și istorii locale.
„La a zecea ediție a Zilelor Nordului vorbim despre #viitoruri: adunăm cele 10 generații de voluntari de până acum, readucem pe scenă câteva dintre cele mai bune momente ale acestui deceniu de festival și strângem în Nord tineri din toată țara, artiști și invitați pentru a imagina împreună viitoruri posibile pentru comunitățile mici din România”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.
· Noutăți
În cadrul festivalului, Diana Stafie, Foresight Strategist la Future Station, facilitează un atelier special de scenario planning: tineri din orașele extreme ale României (Darabani la Nord, Sulina la Est, Zimnicea la Sud și Sânnicolau Mare la Vest) vor imagina scenarii pentru viitorul nostru comun și le vor prezenta public la finalul festivalului.
Întâlnirile Nordului din acest an dezbat aceeași temă, avându-i ca invitați în vinerea și sâmbăta festivalului, printre alții, pe scriitorii Vasile Ernu și Viorel Ilișoi și pe Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România. Duminică, întâlnirile vin cu o ediție specială, avându-i ca invitați pe reprezentanții elevilor care participă la atelierul de scenario planning privind viitorul comunităților mici din România.
La această ediție se lansează, într-o conferință specială, mișcarea Cord, a voluntarilor Nord din toate timpurile. Mișcarea Cord propune un mecanism experimental de comunicare și colaborare între voluntarii all-time ai festivalului și comunitățile lor natale, pe care le pot susține prin idei de proiecte, prin timp alocat muncii voluntare sau prin donații anuale.
De asemenea, ediția a zecea de festival vine cu modalități noi de implicare pentru comunitatea locală, care este invitată să participe la consultări privind viitorul orașului, dar și să pună umărul în mod concret la creșterea capacității locale de cazare și a brandului ospitalier al Nordului: în acest sens a fost creat grupul de Facebook „Cazare la ZN”, unde localnicii pot să ofere spații de cazare pentru festivalieri în schimbul unor abonamente gratuite la Zilele Nordului. Festivalul din acest an conectează șase localități din regiune prin Tururile Nordului, iar în Darabani activează cele mai multe spații de până acum, ducând concerte, ateliere și evenimente culturale variate în Poiana Teioasa, în Parcul Central, în Poiana Stejarilor, la Conacul Balș, la amfiteatrul Prima Școală, la Casa de Cultură și la Liceul ”Cantemir”.
· Bilete și abonamente
Pe www.zilelenordului.ro și pe platforma http://zilelenordului.iabilet.ro au fost puse în vânzare abonamentele ZN, la prețul de 95 de lei bucata. Biletele de o zi vor fi disponibile din 24 iulie și vor costa 45 de lei pentru vineri, 45 de lei pentru sâmbătă și 25 de lei pentru duminică. Au fost puse în vânzare și bilete de acces în campingul ZN: 60 de lei de persoană pentru cei care vin cu cortul propriu, 150 de lei pentru un cort de două persoane închiriat de la ZN sau 250 de lei pentru un cort de trei persoane închiriat de la ZN.
Participarea la Maratonul Nordului se plătește separat pe site-ul www.maratonulnordului.ro și costă între 110 și 150 de lei pentru MTB și tot atât pentru Trail, în funcție de momentul achiziției. Accesul la festival este liber pentru voluntarii ZN din toate timpurile, pentru localnicii care găzduiesc festivalieri și pentru toată lumea la evenimentele din ziua de deschidere (joi, 3 august). Detalii pe www.zilelenordului.ro.
Festivalul este organizat de Asociația Nord cu sprijinul Băncii Transilvania și al primăriilor și consiliilor locale din Darabani și Dersca, fiind finanțat prin PNRR de către Uniunea Europeană.
Comentarii