Polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară din cadrul IPJ Suceava derulează în această vară activități preventive care au drept scop informarea tinerilor cu privire la pericolele de pe internet. Publicul țintă al acțiunilor este format din tinerii care se află în tabere și școli de vară de pe raza județului Suceava.

Campania se desfășoară la nivel național pentru prevenirea cyberbullyingului și urmărește conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private.

Important de precizat, tinerii și nu numai ei ar trebui să știe că de la mijlocul lunii iunie a acestui an a fost publicată în Monitorul Oficial o modificare și completare a Legii 286/2009, în sensul că a fost incriminată ”divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale”.

Legea prevede pentru această infracțiune pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

Așadar, transmiterea mai departe în mediul online a unei imagini a unei persoane în ipostaze intime este infracțiune.

Aceste acțiuni ale polițiștilor suceveni urmăresc informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la pericolele cu care se pot confrunta cu scopul de a-i ajuta să facă alegeri asumate și conștiente și să adopte comportamente preventive.