La Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului a avut loc, în perioada 7- 11 august, Școala de vară intitulată „Școala dorințelor împlinite!”, ediția I.

Organizatorii au dorit să ofere elevilor școlii alternativa unei tabere locale, cu activități diverse, în care învățarea să se realizeze prin intermediul jocului.

Proiectul, spun organizatorii, s-a axat pe activități care să le insufle copiilor dragostea pentru școală, în paralel cu crearea de situații concrete în care aceștia să se simtă valorizați prin oferirea unui spațiu mai mare de afirmare a capacităţilor şi aptitudinilor lor.

Prof. Culidiuc Militina Cleopatra a spus că toate cadrele didactice implicate au dorit ca proiectul să devină „un incubator de experiențe plăcute și situații sociale inedite, să aducă pe chipul elevilor zâmbetele și voia bună, să le ofere acestora  șansa de a lega noi prietenii, de a învăța comportamente corecte în grup și în societate. Împreună, copiii au învățat să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să aibă încredere în ei şi, mai ales, să se bucure unii de alții, știut fiind că experienţele de grup încheagă prietenii”.

 

Școala de vară de la Gura Humorului s-a bazat pe socializare și pe activități educativ-recreative, desfășurate predominant în aer liber, activități care să-i țină pe elevi aproape de şcoală și să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută şi instructivă a vacanţei.

Proiectul vizează reducerea abandonului școlar și a riscului de excluziune școlară prin creșterea încrederii părinților în unitatea școlară, ca partener în educația copiilor lor.

Echipa de proiect a fost formată din prof. Călinescu Petru Marian, director, prof. Strugariu Cezar Vasile, director adjunct, prof. Sîrbu Gabriela, coordonator CPPE, prof. Poclitaru Narcisa Cătălina, prof. Mihăilă Daniela, prof. Culidiuc Militina Cleopatra, prof. Flutur Elena și asistent social Balmoș Georgeta Niculina.