Aproape 100 de suceveni care au accesat programul Rabla își vor primi banii în cont în intervalul 1-5 decembrie anul curent. Primarul de Suceava a declarat miercuri, în conferință de presă, că dintre cei 423 de solicitanți din municipiul Suceava înscriși pentru programul Rabla, 250 au dosarele procesate, iar 210 dintre aceștia au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Potrivit primarului, 96 dintre aceștia au adus și dovada casării autovehiculelor, astfel încât pot primi și banii care le revin în cadrul acestui program.

Lungu a mai afirmat că toți banii necesari implementării acestui program în municipiul Suceava au fost deja virați de Administrația Fondului de Mediu.