Un bărbat a fost prins băut la volanul autoturismului pe care îl deține și nu o dată, ci de două ori în decurs de numai câteva ore. În cursul zilei de luni, 11 decembrie, polițiștii Secției Rurală 7 au aflat că un șofer care se află în stare de ebrietate conduce un autoturism marca VW pe drumurile publice. Mașina în cauză a fost identificată 20 de minute mai târziu, pe DJ 209A, la Rotopănești. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au extins cercetările și au aflat că în aceeași zi, cu patru ore mai devreme, șoferul a fost oprit de colegii din Târgu Neamț, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare chiar mai mare, de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum, are două dosare penale, unul pentru ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și altul pentru infracțiunea de ”conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
Comentarii