Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Brodina, cunoscut polițiștilor judiciariști suceveni ca unul dintre cei mai versați hoți din județul Suceava, a ajuns din nou în arest, pus sub acuzare pentru o spargere din luna august a acestui an, dată în municipiul Suceava.
În urma probatoriului administrat de către polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava s-a continuat urmărirea penală față de suspectul Andrei Alexandru Juravle, acuzat că în data de 17 august a.c. a pătruns într-o locuință de pe strada Ilie Ilașcu din municipiul Suceava, de unde s-au furat bijuterii și ceasuri evaluate la 120.000 lei.
Juravle a fost ridicat în cursul zilei de luni, 11 decembrie, de la Vicovu de Sus. Polițiștii au descins și la o locuință din municipiul Suceava, pe care acesta o folosea în ultima perioadă, fiind ridicate mai multe bunuri care ar putea constitui probatoriu în plus.
După audieri, luni după-amiază, Juravle a fost reținut pentru 24 de ore, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Foarte probabil, procurorii vor solicita instanței mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Asta și pentru că la data furtului de care este acuzat, Juravle se afla sub control judiciar, într-un dosar în care era judecat ca coordonator al unei rețele care a dat mai multe spargeri în zona Rădăuți.
Între timp, în luna octombrie a acestui an, Alexandru Andrei Juravle a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la 5 ani de închisoare, însă pedeapsa nu este încă definitivă.
El a fost condamnat pentru participare sau complicitate la furturi comise în Rădăuți, Mușenița, Calafindești, Putna, Brodina, Bălcăuți, Zamostea, Frătăuții Vechi. Prejudiciul produs prin furturile săvârșite în perioada aprilie-iunie 2022 era calculat atunci la peste 150.000 de euro și 150.000 de lei și peste 1,5 tone motorină, din vehicule grele.
Andrei Alexandru Juravle a făcut parte din gruparea care acum câțiva ani a spart locuințele unor oameni de afaceri. În luna mai a anului 2018, el a intrat într-o casă din comuna Slatina, de unde a furat bani şi bijuterii din aur, prejudiciul reclamat fiind de 25.000 de lei.
Acesta a ispășit condamnarea pentru furturile mai vechi. El este acuzat că la aproximativ un an după eliberare a organizat noua grupare, cea care a acționat în perioada aprilie-iunie 2022 la Rădăuți. Revenind la actualitate, din nou, iată, acesta ar fi comis furtul din Suceava la aproximativ două luni după ce scăpase de arestul preventiv.
Ca mod de operare, Juravle a comis furturi atent pregătite, la care s-a știut unde se acționează și de la cine sunt de furat bunuri valoroase sau sume mari de bani.
Juravle este cunoscut și pentru că a fugit de mai multe ori de polițiștii care au avut de pus în executare mandate pe numele său.
Comentarii