Deliberativul județean a votat miercuri în unanimitate pentru înființarea a două noi posturi de medic specialist la secția Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și majorarea, astfel, a numărului total de angajați de la 1.862 la 1.864.
Acestea vor putea fi însă scoase la concurs și ocupate numai dacă Guvernul va aproba un memorandum în acest sens sau va debloca posturile din sistemul de sănătate. „După înștiințarea oficială privind înființarea celor două noi posturi la secția Oncologie vom cere aprobare pentru scoaterea la concurs prin memorandum, dacă nu avem legea deblocării posturilor in sănătate”, a declarat managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea. Acesta a mai spus că în perioada următoare va fi scos la concurs un post de oncolog care a devenit vacant la 1 martie a.c., prin plecarea unuia dintre medicii din secție. La acest moment, unitatea medicală așteaptă informarea Senatului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava referitoare la comisia de concurs.
Pacienții cu cancer și secția Oncologie se confruntă cu o situație extrem de dificilă deoarece la acest moment spitalul are un singur medic oncolog în secția de profil, dr. Doina Ganea Motan, iar în ambulatoriul de specialitate un medic cu normă întreagă, dr. Silvia Ginghină, și un medic cu jumătate de normă, dr. Doina Ganea Motan. Nici în județ situația nu este mai bună deoarece doar două unități medicale publice mai au medic oncolog, spitalele municipale din Rădăuți și Fălticeni, care au câte un singur medic oncolog, iar numărul de pacienți cu cancer aflați în evidențele medicale este de peste 15.000. Singurul oncolog de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc este în concediu fără plată, iar trei doctorițe de la Oncologia spitalului din Suceava sunt în concediu de creștere a copilului.
Managerul Spitalului Clinic de Urgență din Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că „anul 2024 este greu de gestionat”, mai ales că „toți pacienții oncologici care erau cu dosarele la Cluj, Iași etc. cu radioterapie se întorc la Suceava, incidența cancerului este în creștere rapidă și, totodată, crește numărul cazurilor rezolvate la Suceava, după ce am trimis chirurgi generaliști să se specializeze în chirurgie oncologică”. „Am vorbit în toate centrele universitare, am avut discuții și cu rezidenți de anul IV, este cineva care dorește să se detașeze pe câteva stagii la noi, mai așteptăm doritori”, a afirmat dr. Calancea, care a precizat că medicii rezidenți din anul IV nu pot profesa independent, oricum ar trebui să lucreze alături de un medic coordonator.
Comentarii