Polițiștii de la Câmpulung Moldovenesc au continuat cercetările într-un caz privind furtul a două mașini și incendierea uneia dintre ele și au reușit să dea de urma unui localnic pe care îl căutau de câteva luni de zile.
Ioan-Alexandru Marfici, din Câmpulung Moldovenesc, a fost o perioadă plecat din țară, însă în cadrul unei razii din 26 martie suspectul a fost identificat și condus la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au adus la cunoștință acuzațiile și a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de ”furt calificat”, „furt în scop de folosință” și „distrugere”.
Faptele au fost comise acum un an, în martie 2023. A fost vorba de sustragerea unui BMW X3, furat de la un atelier autor și identificat ulterior în zona Pasul Trei Movile – Sadova, distrus în totalitate prin incendiere, dar și a unui VW Touareg, de asemenea furat dintr-un atelier auto și ulterior abandonat.
După câteva luni de cercetări, spre finele anului trecut, polițiștii de la Câmpulung Moldovenesc au adunat probatoriu privind comiterea faptului de către Ioan-Alexandru Marfici.
După audierea suspectului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore în arest, ancheta continuând sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Suspectul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.
Comentarii